DE PE DEAL, DREPT LA SPITAL! (Partea II)

  2. SPITALUL

  
  La spital mi s-au facut mai multe investigatii, intr-un mod civilizat…. probabil! Eram drogata cu Morfina asa ca nu mi-am dat seama. Oricum, Calin mi-a spus ca pentru analizele de sange am fost intepata de mai multe ori de o tanara pe a carei ecuson scria: Practicant, iar eu nu am reactionat in vreun fel. Mi s-a luat tensiunea si apoi sange intr-unul din  separeurile  unei incaperi mari, despartite unele de altele de niste perdele din plastic albastre si dotate cu paturi de spital albe, pe roti.

  Apoi am fost dusa, in carucior, de un infirmier zambaret, pe un culuar care mi se parea ca nu se mai termina, din cauza curentului ingrozitor, la sala de radiologie, unde mi-a fost scanat toracele. Acolo erau niste tinere destul de binevoitoare…. probabil! Inapoi in separeu, unde mi s-a dat un recipient, destul de mare, dintr-un material ca al cofrajelor de oua, pentru examenul de urina.

  M-am descurcat bine, probabil, fara ajutor din partea personalului, pentru ca wcurile sunt spatioase, dotate cu materiale de curatenie, vas wc, chiuveta si bare de sustinere. Revenita in separeu, m-am asezat pe un fotoliu, langa pat iar Calin, care m-a insotit peste tot, (mai putin in cabina wc) pe un scaun.

  La un moment dat a sosit un alt bolnav, care probabil avea aceeasi problema ca mine, pentru ca se vaita ingrozitor. Era insotit de 2 femei, si a fost plasat intr-un separeu vizavi de mine. Mi se tot dadeau cate 2 comprimate de Paracetamol pentru calmarea durerii si am fost dusa intr-un salon, la chirurgie generala. Mai tarziu mi-am dat seama, ca toata lumea era plasata, intr-o prima faza acolo, probabil pana se punea un diagnostic definitiv.

  O tanara, de origine asiatica (poate filipineza), a fost singurul doctor care ne-a facut, mie si lui Calin, o impresie buna, deoarece a stat de vorba cu noi si ne-a incurajat. I-am cerut niste biscuit digestivi, pentru ca trecuse timpul cinei, pe care mi i-a adus, impreuna cu vesti partiale, despre rezultatele testelor. Calin a plecat, o idee mai linistit, luand cu el si o lista cu lucruri care imi trebuiau, pentru ca nu stiam cat voi fi tinuta in spital!

  Peste noapte, am fost deranjata de tot felul de actiuni nesolicitate ale personalului spitalicesc. Oricum daca apasam butonul de panica pentru vreun motiv intemeiat, nici un cadru medical nu venea la pat, la timp, sau cu folos!

  Abia adormisem sau, mai degraba, amortisem, dupa stresul si oboseala provocate de durere, cand o infirmiera de culoare m-a trezit brusc pentru a ma forta sa imbrac o pereche de sosete ¾ sintetice, extrem de stramte, cica pentru compresie contra trombozelor, asta deoarece asa “zicea” protocolul lor stupid. Nimeni nu ma intrebase cum am circulatia, asa ca, intr-un timp relativ scurt, picioarele mi-au amortit si inghetat. Nervoasa, din cale afara, m-am dus la “receptie” (fiecare serviciu din policlinica si din saloanele de spital au receptii separate, la fel de nefolositoare, ca cea principala) unde mai multe asistente, ingrijitoare, infirmiere si receptionere “se faceau ca muncesc, asa cum se face, de obicei, la servici” si le-am spus ca eu nu port ceva ce imi face rau! Am scos sosetele, cu, sau fara voia lor si aproape le-am aruncat catre receptionera.

  Din nou am adormit cand un doctor mai varsnic, de origine indiana sau pakistaneza, care parea, sau “se facea” ca are importanta si care era insotit de mai multe personae (vreo 4), posibil studenti (cu toate ca eu nu am fost intrebata daca accept prezenta lor), m-a trezit, printr-unul din insotitori,  pentru un control sumar (adica bagat degetele inmanusate in cur). Apoi, a discutat cu insotitorii lui, probabil simptomele si diagnosticul, iar pe mine, care stiam ce simt, m-a ignorant (poate a presupus ca nu se va intelege cu mine in engleza, asa cum fac multi alti oficiali din diverse institutii, inainte de a ma cunoaste). Pe fiecare cortina, care tinea loc de usa a separeurilor, era scris ca venirea cuiva trebuie sa fie anuntata, probabil exceptand urgentele (despre care nu putea fi vorba, in acea sectie, in care toti pacientii se deplasau pe propriile picioare), posibil printr-un “ciocanit” in cortina.

  In scurtele episoade de somn, cauzate de durere sau de aparitia intrusiva a personalului spitalicesc, cred ca inghetasem, asa ca am mai cerut o patura. Eram acoperita deja cu o plasa sintetica, cu titlu sau, probabil, rol de patura. Dupa o lunga asteptare am primit-o pe a 2-a, care nu a facut vreo diferenta in confortul meu termic.

  Dis de dimineata, a venit o tanara, posibil doctor. Mi-am dat seama ca era englezoaica din atitudinea ei aroganta. I-am spus ca vreau sa merg acasa, ca vreau toate inregistrarile din fisa mea si ca ma simt mai bine, chiar daca eram tot constipata. I-am mai spus ca presupun, din ceea ce citisem online, ca as avea problem cu rinichii. Mi-a raspuns, cam agresiv, ca informatiile de pe internet ar fi exagerate sau cam asa si sa nu le mai citesc.

  Apropo de asta, imi amintesc ca o doctorita neurolog, pe nume Albu, la cabinetul ei din Hunedoara, mi-a spus sa nu mai citesc atata pe internet, ca vorbesc numai prostii.

  Revin. La intrebarea mea referitoare la modalitatea de a obtine inregistrarile din fisele medicale, mi-a raspuns ca voi primi o scrisoare cu tot ceea ce ar trebui sa stiu. Mi s-a parut ca incearca sa-mi impiedice accesul la datele personale, ceea ce m-a suparat. Am insistat, asa ca a devenit cam agresiva si dispretuitoare. La intrebarea mea referitoare la teste si starea organelor interne, mi-a spus ca totul este bine si a plecat.

  Cerusem sa mi se faca o clisma, pentru ca deja era a 4 zi cand nu iesisem, dar in afara de tanara asiatica, care mi-a spus ca mi se va face in dimineata urmatoare, in caz ca laxativele ce mi se dadeau la cateva ore nu-si faceau efectul, nimeni nu m-a bagat in seama. Am decis ca singura trebuie sa gasesc solutia, asa ca la cele 3 mese am cerut: numai 2 felii de paine prajita cu putin unt, apoi cateva legume fierte, iar seara o cana cu lapte cald. Mi-am dat seama ca am gresit cu laptele si a 2-a zi, de dimineata am inceput sa cer apa calda.

  Nu am avut cum sa analizez detaliat, toate actiunile personalului, din cauza durerii resimtite, din cauza oboselii, fiindca nu dormeam de cel putin 2 nopti si a efectelor morfinei, iar faptul ca m-au tot trezit din starea de amorteala, mi-a cauzat inca si mai multa confuzie.

  Mancarea parea destul de dietetica, daca nu ar fi fost insotita de “gravy” (un sos care se face din scursura de la carnea preparata). Pe langa mancare preparata erau neaparat si obisnuitele triunghiuri de sandvis stupid (cate 2 intr-o caserola de plastic, facute din, nici acum, nu stiu ce este “puful” ala numit paine, care ti se lipeste de cerul gurii ca o carpa uda, cascaval care cred ca este, de fapt, sapun, sunca, un fel de zdreanta colorata in roz si nelipsita foaie de salata care este, de fapt un plastic vernil, in total o chestie uda si lipicioasa, fara gust, miros, culoare). Din acelasi galantar, presupun cald, pe roti, erau serviti si pacientii si personalul spitalicesc.

  A 2-a zi era duminica, iar cand  a venit Calin, mi-a spus ca nu a putut dormi, din cauza stresului provocat de o situatie care nu se mai intamplase in cei 7 ani de prezenta a mea in UK. Bineinteles ca mi-a adus “tot sifonierul”, multe lucruri inutile, pe care nu i le cerusem, dar avand in vedere ca nu stie nici lui ce ii este util sau nu, am trecut cu usurinta peste! Desigur ca preocuparea lui pentru situatia in care eram, mi-a insuflat o stare de liniste si am putut judeca ce am de facut sa nu fiu “agresata” de un sistem medical, eminamente comercial!

  Am fost transferata, la un salon, fara usa, asa cum sunt toate, pe carucior, prin curent; noroc ca eram imbracata cu un hanorac cu gluga!. In tot timpul am fost imbracata cu hainele de acasa. Nu mi s-a dat ceva din spital. In salon erau: o tanara pacienta care manca numai cipsuri, bea sucuri carbogazoase si iesea pe hol la o tigara, o femeie mai in varsta decat mine, care parea ca ma ignora si alta ceva mai tanara, care era mai diferita atat prin comportament cat si prin imbracaminte (avea o rochie dantelata, scurta).

  Seara am primit de mancare 2 chestii ciudate din conserva, probabil pentru ca nu fusesem in plan. Intr-o cana mi s-a pus un lichid gri inchis, vascos (supa crema de ciuperci) si un fel de ghiveci cu pui. Supa a fost oarecum comestibila, dar ghiveciul nu l-am putut manca!

In tot timpul am fost insotita de Calin. Urma luni, deci el trebuia sa mearga la munca. Ii dadusem instructiuni in ceea ce priveste atat cina de duminica, cat si pregatirea de dimineata pentru munca. Nu stiu cum s-a descurcat, dar se pare ca a ajuns la servici, unde a facut “balci” din cauza situatiei in care eram si era!

  De dimineata a venit o infirmiera de culoare, care avea tratamentele pentru pacienti si care facea treburi minore, cum ar fi luatul tensiunii. M-am bagat in vorba cu ea si i-am spus, printre altele ca vreau sa plec acasa pentru ca nu-mi plac, atmosfera si doctorii din spital. Mi-a spus ca nimeni nu ii place pe doctori, deci nici personalul adiacent. M-a intrebat de unde sunt si i-am spus ca din Romania, dar ca traiesc de multi ani in UK.

  Pacienta mai diferita, a ascultat discutia si dupa ce m-am retras in separeul meu, s-a bagat in vorba cu mine. Mi-a spus ca este artista si ca a lucrat la un proiect, in tabara de sculptura de la Magura, Buzau (BUZAU TABARA DE SCULPTURA FILMARE AERIANA - https://www.youtube.com/watch?v=_UyZTvkGIFo&t=84s). Zicea ca i-a placut atat sa lucreze cu copii, pe care ii invata sa ciopleasca mici obiecte, cat mai ales frumusetea locurilor si gustul vinului romanesc. Aici trebuie sa spun ca bautura preferata de britanici este vinul, dar in magazinele englezesti nu se gaseste vin romanesc deloc. I-am spus ca il poate gasi la magazinele cu produse din estul Europei.

  Se pare, totusi, ca extrem de putinii britanici, care accepta sa-i cunoasca pe romani si sa vada Romania, sunt nu numai surprinsi de vechimea, vastitatea si unicitatea culturii si civilizatiei romaneasti (ei fiind convinsi ca nu exista, in lume, popor cu o civilizatie superioara alor lor), dar, chiar devin dependenti de frumusetea naturala a locurilor.

  Dar sa revin. La insistenta mea, agresiva, am fost externata in 20/11, dupa ce o doctorita m-a vazut si m-a intrebat cum ma simt.  I-am spus ca bine, pentru ca mi se dadusera atatea calmante incat nu mai simteam durerea. Mi-am luat bagajul si am fost dusa, in carucior, la salonul de externari, care avea si separeu pentru bolnavii incurabili.

  Am stat acolo mai multe ore, deoarece l-am asteptat pe Calin sa vina de la munca sa ma ia. In cea de-a 2-a zi de spitalizare si la externari, mi-am aplicat tratamentul cu apa calda, de care am vorbit mai inainte si pe care mi l-am amintit intamplator, astfel ca rezultatul l-am “vazut” inainte de plecarea mea din spital. Unul din asistentii de la externari mi-a spus ca nu stia de aceasta metoda (de a bea multa apa calda cand esti constipat) si ca o va tine minte.

  Am vrut de la asistentul de la externari informatii privind modalitatea de a obtine copii dupa toate inregistrarile privind contactul meu cu spitalul si deoarece nu stia procedura, am rugat-o pe tanara lui colega, sa mearga la receptia principala sa intrebe. Ea s-a intors cu informatia ca as putea sa obtin, personal, copiile de la biroul de la receptie, de luni pana sambata pana la ora 17. M-am mirat, asa ca am intrebat-o din nou daca programul este si sambata si duminica si mi-a spus ca numai sambata. Daca nu as fi avut incredere ca voi gasi deschis sambata, as fi mers atunci cand eram la externari, sa cer inregistrarile, deoarece aveam o multime de timp.

  Am primit scrisoarea medicala si medicatia pentru acasa. Scrisoarea contine un diagnostic stupid (pentru ca era evident ca eram constipata) si o presupunere de hernie hiatala (presupunere, pentru ca avea semnul intrebarii, asa cum se-ntampla in majoritatea scrisorilor oficiale, bazate doar pe supozitii).

  Printre alti pacienti, aflati in stare mai buna sau nu, era si o femeie trecuta de 70 ani, care isi tot tragea in sus ciorapii aia sintetici “de circulatie”. Piciorul stang era intr-o stare mai buna, dar dreptul era umflat si aproape vanat. M-am bagat ca “musca-n lapte”, crezand ca fac bine, si i-am spus ca ar trebui sa scoata sosetele alea. Foarte ofensata, mi-a raspuns ca doctoral a zis, ca trebuie sa poarte acei ciorapi distrugatori.

  La un moment dat a venit cina: o tava plina cu sanvisurile alea stupide ale lor, cu prajiturele (gen biscuit) cu ghimbir presupun, sucuri acidulate in cutii, cafea si ceai si nelipsitele snackuri in pungi. Deoarece nu exista un “specialist” (nutritionist, sau doctoral de caz), care sa indrume pacientii in privinta unui regim alimentar, toti mancau ce le trecea prin cap. Eu am cerut biscuiti digestivi, pentru ca nu era altceva potrivit pe tavi si apa calda, ceea ce i-a amuzat pe unii, chiar dintre cei cu aceleasi probleme ca si mine.

  Mi-am amintit, ca britanicului nu trebuie nici macar sa-i sugerezi un lucru mai bun pentru el, pentru ca este dedicat, trup si suflet, credintei ca numai profesionistul sau televizorul poate sti ce este bine pentru el si ca el trebuie doar sa execute, fara sa judece. Si atunci “cine sunt eu” sa fiu deasupra sintagmei, asa zis crestina: “crede si nu cerceta” si in consecinta sa stiu mai multe decat specialistul!?

  Inainte, sau dupa femeia varstnica de mai sus, a fost adus, in carucior de handicapat, un barbat cu boala numita: Paralizie supranucleară progresivă. Despre el si despre Judie din Partea 1 (Ambulanta) voi scrie intr-un articol separat, care va cuprinde si un episod legat de ambulanta si trait de mine in Romania.

  Ok, a venit Calin si am plecat, hotarata sa-mi schimb stilul de viata, astfel incat sa nu mai am de-a face cu ambulanta si spitalul. Oricum, presupunerea mea, ca as avea problem cu rinichii a fost corecta, pentru ca la vreo 2 zile de la spitalizare, ca urmare a unei crize asemanatoare, am eliminat o piatra (si mai multe, ulterior) relativ mare (vreo 5-6 mm).

  Sambata 25/11, Calin m-a dus la spital. Eram multumita ca mi se spusese, ca sambata este program de lucru, pentru ca el este liber numai in we si astfel puteam sa-mi aduc pasaportul britanic, pentru ca nu voiam ca in vreo scrisoare sa mai fie mentionata originea mea romana, deoarece, in opinia mea, acest lucru, da ocazia la discriminare.

  La receptie mi s-a spus ca programul este pana la ora 17, dar numai de luni pana vineri. Am simtit ca in capul meu se petrece ceva rau si am ridicat, poate prea mult tonul. Am spus unele lucruri pe care doar le gandesc, dar nu vreau sa le spun cu voce tare, in public. Receptionera insista ca ea vrea sa ma ajute, iar eu nu intelegeam ca spunandu-mi programul de functionare al biroului, nu reprezenta vreun ajutor si ca numai dandu-mi o solutie necostisitoare pentru transport, sau primind copiile inregistrarilor personale, ar fi fost ceea ce voiam. La un moment dat am vazut-o ridicand receptorul telefonului si m-am panicat, pentru ca mi-a trecut prin minte ca va cheama pe cineva, posibil de la paza, sa ma calmeze, asa ca am scazut, brusc, tonul. Se pare ca era vorba de un apel extern.

  Am plecat brusc, foarte nervoasa si am decis sa ma plang, ceea ce am facut. 

  CONCLUZIE: Toate actiunile personalului medical si paramedical au fost, sau cel putin mi s-au parut, indreptate, premeditat sau fortat, catre acelasi scop: sa ma faca dependenta de actul medical (in sens propriu) si de medicatia sintetica. Ambele le consider nu numai daunatoare dar chiar atentate la sanatatea, finantele si viata mea, pentru ca m-ar face un client permanent al dispensarelor, spitalelor, farmaciilor si chiar un posibil donator de organe.